Tratamentul cu Prednison/Medrol pentru boala Crohn

Când vine vorba de opțiunile de tratament pentru puseele active ale bolii Crohn, corticoizii reprezintă un prim instrument esențial, datorită rapidității cu care reușesc aceștia să reducă inflamația. În doar două sau trei zile de la inițierea terapiei, în cazul majorității formelor ușoare până la moderate de boală, se pot observa îmbunătățiri semnificative ale simptomelor intestinale.

De aceea, odată avut un diagnostic clar, cei mai mulți pacienți fac imediat cunoștință cu corticoidul prednisolon, disponibil în farmacii sub numele de “Prednison” sau “Medrol”. Acesta are rolul de a scădea cât mai repede inflamația, aducând intestinele la o stare de funcționare cât mai apropiată de normal cu prețul unor efecte adverse semnificative, urmând apoi să fie înlocuit treptat cu un tratament alternativ ce are rol de a menține boala în remisie.

Mai ales atunci când vii după o perioadă mai lungă în care inflamația și-a făcut de cap (așa cum se întâmplă adesea, de exemplu, anterior diagnosticării), efectele pozitive și rapide ale prednisolonului asupra manifestărilor intestinale pot veni ca o gură de oxigen mult dorită. Vizitele la toaletă devin mult mai rare și mai normale, lucru ce duce ușor și la normalizarea alimentației, astfel încât putem spune că prednisolonul “te pune rapid pe picioare“ atunci când ai un puseu acut. 

Din păcate însă, în viață lucrurile nu sunt niciodată atât de simple - așa că în ciuda îmbunătățirilor semnificative pe care le poți remarca pe plan intestinal, trebuie să fii pregătit și pentru prețul piperat pe care trebuie să îl plătești în schimbul lor - și nu ne referim la bani, ci la efectele adverse pe care le vei resimții pe tot parcursul tratamentului. Prednisolonul este un “baros” medicinal - bate cuiul, rezolvă problema, dar strică și materialul din jur.

În acest articol, vom discuta despre părțile mai puțin plăcute ale tratamentului cu prednisolon. Înainte de a începe însă, vom trece în revistă câteva detalii generale legate de terapia cu corticoizi.

Poate cel mai important lucru de reținut este că nu trebuie să întrerupi niciodată brusc tratamentul cu Prednison sau Medrol. Organismul tău percepe aceste substanțe numite “corticoizi” ca un înlocuitor perfect al hormonului de stres - cortizolul - produs în mod normal de către glandele tale suprarenale.

Pentru că odată cu începerea tratamentului, nivelul cortizolului din organism crește semnificativ, glandele suprarenale scad semnificativ producția acestui hormon esențial. Tocmai de aceea, este deosebit de important ca întreruperea tratamentului cu corticoizi să se facă în timp, prin reducerea treptată a dozei la indicațiile medicului tău. Acest proces de reducere treptată permite organismului să repornească procesul natural de producere a cortizolului.

Terapia în sine este una simplă - în funcție de indicele tău de masă corporală, medicul tău îți va prescrie o doză de atac cu care vei iniția tratamentul, exprimată în miligrame. Tratamentul trebuie administrat într-o singură doză, dimineața (imitând modul natural de secreție al cortizolului în organism). Deși corticoizii există în multe forme (pretabile pentru diferite afecțiuni), pentru boala Crohn forma cea mai uzuală de tratament este aceea a comprimatului.

Dacă, de exemplu, medicul tău ți-a prescris o doză de atac de 32 mg de Medrol, vei lua două comprimate de Medrol 16 mg dimineața, la ora 8:00 - de preferat, pe burta goală. Comprimatele sunt mici și foarte amare - așa că pregătește paharul cu apă înainte să încerci să înghiți pastila 🙂. Din punct de vedere al prețului, lucrurile variază desigur în funcție de locație, doză, farmacie, etc. dar în mare, la ora scrierii acestui articol, te poți aștepta să plătești undeva în jur de 30 - 40 RON pentru tratamentul pe o lună.

Medicul tău îți va explica exact cum și când trebuie să reduci doza, iar comprimatele te vor ajuta prin faptul că sunt marcate pentru o împărțire ușoară (de exemplu, comprimatul de Medrol de 16 mg poate fi ușor fracționat în 4 bucăți de 4 mg).

Efectele adverse ale Prednisonului/Medrolului

În organism, cortizolul îndeplinește un număr mare de roluri importante. Unul dintre acestea este acela de a te trezi dimineața - de altfel, multe persoane suferă de probleme cu somnul ca o consecință directă a nivelului crescut de cortizol din sânge. Imaginează-ți ce se întâmplă în momentul în care introduci o doză mare de cortizol (sub formă de Prednison sau Medrol) în organismul tău.

Insomniile sunt poate primul efect advers pe care îl vei simți. Încă din primele zile ale începerii tratamentului, somnul îți va fi afectat considerabil - vei avea mari probleme în a adormi noaptea (te pot prinde ore foarte târzii în noapte treaz), iar dacă vei adormi, somnul va fi de scurtă durată - te vei trezi încă de la primele ore ale dimineții. Pe lângă insomniile ce se manifestă în timpul nopții, vei avea multe momente de somnolență în timpul zilei - dacă programul îți permite, încercând să dormi la apariția lor, vei remarca că nu va fi un simplu “pui” de somn - este foarte posibil să dormi profund (somn REM, în care vei visa), chiar dacă pentru o scurtă durată (undeva la 10-30 minute).

Dacă ai avut insomnii în trecut din alte cauze, știi că odată ce somnul este dereglat, apar și alte manifestări - cum ar fi iritabilitatea. În cazul tratamentului cu prednisolon, mai ales în primele zile, atunci când doza este mare, este foarte probabil să fii permanent într-o stare de nervozitate. Lucruri mici ce în mod normal sunt trecute cu vederea te pot face să-ți pierzi cumpătul. Este recomandat să explici acest lucru celor dragi, pentru a îi pregăti, și să încerci să te controlezi.

Este lesne de înțeles și faptul că lipsa acută de somn de calitate îți va afecta capacitățile cognitive și vei avea dificultăți în a te concentra, mai ales comparativ cu felul în care o poți face în mod normal. Dacă ești încă elev/student sau dacă ai un job ce presupune muncă intelectuală, este foarte posibil să trebuiască să faci eforturi suplimentare pentru a reuși să îți găsești concentrarea și motivația de a duce task-urile până la capăt în perioada tratamentului.

Din păcate, nici tensiunea arterială sau glicemia nu sunt ignorate de tratamentul cu corticoizi. De aceea, în timpul tratamentului, trebuie să eviți consumul de sare și să ai o dietă cât mai sănătoasă și echilibrată - lucru dificil, mai ales datorită faptului că datorită glicemiei permanent mari ai mânca absolut orice non-stop. De aceea, dacă ai în general probleme cu greutatea și ai un metabolism lent, este posibil să pui câteva kilograme bune în plus (deși, în cazul nostru, datorită puseului de boală Crohn care probabil a dus la pierderi mari în greutate, e foarte posibil să avem nevoie de acele kilograme în plus). Dacă suferi de tensiune arterială ridicată pe care o tratezi, e posibil să fie nevoie să ajustezi temporar dozajul - doza uzuală nu va mai avea, probabil, efectul pe care îl are în mod normal.

Palpitațiile și aritmiile cardiace sunt și ele un efect advers comun al tratamentului cu Prednison/Medrol. În cazul meu, ele apar la aproximativ 30-40 de minute după administrarea dozei și durează undeva la 60 de minute, iar senzațiile create mă fac adesea să simt nevoia să tușesc, fără să am probleme pulmonare.

Așa cum spuneam mai sus, cortizolul este hormonul “stresului”, așa că datorită dozei ridicate de cortizol din sânge, vei avea comportamentul unui om stresat - în cazul meu mintea îmi este bombardată de tot felul de lucruri de făcut pe care le-am amânat până la acel moment, gânduri ce nu îmi dau pace până când lucrurile nu sunt rezolvate. Ăsta nu este neapărat un lucru rău - deși starea generală nu este una grozavă, datorită stresului resimțit, îți găsești energia să duci la bun sfârșit o grămadă de treburi și proiecte personale - poți fi un mic roboțel ultra productiv de la 6:00 AM până la 12:00 AM, dacă ai nevoie. Productivitatea asta crescută reprezintă un efect advers pe care l-aș păstra și după încetarea tratamentului 🙂.

Pe măsură ce treci de prima săptămână de tratament, vei începe să observi anumite manifestări cutanate - îți pot apărea rash-uri/pete roșii/acnee/foliculită și vei observa că pierzi mai mult păr decât de obicei. Secreția de sebum, mai ales în zona feței, va fi mult mai bogată, iar tenul poate căpăta un aspect diferit - termenul care descrie ce se întâmplă, cel puțin în cazul meu, este “grunjos”. De asemenea, spatele, gâtul și umerii îți vor fi, probabil, invadate de coșuri. Pielea (de exemplu ce a mâinilor/palmelor) va fi mult mai sensibilă și ușor de rănit, iar eventualele răni nou apărute se vor vindeca mai greu. Dacă aveai plănuite shooting-uri foto pentru Times Magazine, mai bine le amâni până după încetarea tratamentului.

Mersul pe jos sau nevoia de a flexa genunchiul te va face să descoperi că retenția de apă în organism se va manifesta, printre altele, prin umflarea genunchilor. O să ai ocazia să descoperi tehnici noi de a te apleca/lăsa jos, tehnici ce îți vor fi foarte de folos la bătrânețe - deci din nou, un efect advers pozitiv! Adesea, retenția de apă se manifestă și prin umflarea feței - în limba Engleză efectul e denumit “moon face” - sau față de lună.

Dacă tot vorbim de bătrânețe, aș introduce aici și durerile de spate - în special concentrate asupra zonei lombare. În cazul meu, ele nu sunt permanente - apar episodic. Dar atunci când apar, pot duce inclusiv la momente în care rămân blocat pentru câteva secunde, dacă mă mișc brusc (PS - despre legătura surprinzătoare dintre bolile inflamatorii intestinale și durerile lombare vom vorbi într-un alt articol, în curând). Nici masa musculară nu va fi ignorată de prednisolon - corticoizii sunt steroizi catabolizanți, ce duc la pierderi musculare și de masă osoasă.

Deși este posibil să nu fii tocmai dornic de exerciții fizice, este indicat să încerci să contracarezi aceste pierderi de tonus muscular și densitate osoasă, măcar prin forme ușoare de mișcare, precum mersul pe jos, făcut zilnic.

Intensitatea acestor efecte adverse variază, desigur, de la persoană la persoană. Doar pentru că toate aceste efecte adverse apar în cazul meu, nu înseamnă că și tu vei avea parte de ele în întregime. Chiar dacă pot părea copleșitoare, în comparație cu problemele ce vin odată cu un puseu acut, ele pot fi gestionate mai ușor.

Iar faptul că prednisolonul are, totuși, un efect anti-inflamator foarte rapid asupra intestinului, inducând rapid o remisie ce poate fi apoi păstrată cu un alt tratament mai puțin brutal cu organismul înclină și el balanța mult mai mult către avantajele prednisolonului ca instrument temporar de tratament a unui puseu acut de boală Crohn.

Nu ezita să ceri mai multe detalii medicului tău și să discuți, împreună cu el, toate detaliile legate de tratamentul tău. Multă sănătate!


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tocmai ai fost diagnosticat cu boala Crohn? Începe aici!